Echipa Via Rahelei se roagă din timp pentru fiecare viitor participant în parte. Fiecare este adoptat de cel puțin un membru al echipei, în așa fel încât să pregătim terenul inimii pentru a primi cât mai multe haruri. Bianca (numele a fost schimbat pentru confiențialitate) a simțit această rugăciune atât de puternic înaintea reculegerii și în timpul ei, încât a simțit nevoia să ne scrie un feedback. Iată ce ne scrie ea:
Reculegere și Recunoștință Încep cu trăiri de neuitat, o experiență unică. În sufletul și în casa mea s-a instalat o liniște și o stare de bine, nu știam de unde atâta pace, ca mai apoi să aflu că cineva își răpise din timpul ei să se roage pentru mine. Mulțumesc acestui grup minunat, Via Rahelei, mulțumesc pentru toate binecuvântările primite datorită vouă. Îl iubesc mult pe Dumnezeu, El e cel care mi-a dăruit tot ce am: o familie minunată, doi copii sănătoși și acum și trei nepoti. Dar VOI mi-ati arătat ce înseamnă să fii aproape de Dumnezeu. Am avut niște trăiri care m-au cutremurat. Parcă eram într-o groapă întunecată și voi prin puterea rugăciunii ați reușit să mă scoateți la lumină. Îmi doresc din suflet să pot să merg mai departe pe drumul acesta cu multă lumină și cu Dumnezeu atât de aproape de mine, așa cum a fost în aceste zile petrecute cu voi. Mi-ați dăruit pace sufletească, iubire necondiționată și multă multă dragoste. Multumesc pentru tot ce am primit. Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru tot ce faceți. Vă iubesc și vă doresc mult bine pentru că voi mi-ați arătat ce înseamnă să fii iubit de oameni și de Dumnezeu. Bianca
La sfârșitul fiecărei reculegeri le cerem participanților să ne dea un feedback. Iată ce ne-au scris câteva din participantele noastre:
Am experimentat bucuria de a împărtăși în grup durerile mele și credința că nimeni nu m-a judecat ci a arătat înțelegere și compasiune. Această reculegre mi-a deschis ochii să văd cât de minunați sunt oamenii, am simțit în fiecare dorința de a ajuta, a iubi, a se bucura împreună.
Cel mai mult m-a atins, pe de o parte, iubirea cu care am înconjurată, am simțit în ceilalți prezența lui Isus și a Mariei, iubirea lor s-a revărsat din plin asupra întregului grup. Pe de altă parte, m-a atins faptul că poți trăi împreună cu ceilalți atât durerile cât și bucuriile tale și ale celorlalți.
Pentru mine a fost minunat să pot trăi aceste 40 de ore cu niște oameni minunați. Mulțumesc din suflet lui Isus că am avut binecuvântarea de a participa la acestă reculegere. Pentru mine a fost minunat. Vă mulțumesc și vă iubesc. Ana
Această reculegere a atins toate punctele grele și esențiale din viața mea. Nu-ți dă răgaz pentru a ieși din tine în acest timp, rămâi conectat mereu la Isus și problema ta. Am fost inconjurată mereu de iubire, înțelegere și armonie în tot… a fost profundă, a atins cele mai adânci și neexplorate răni, pe care nici nu doream să le discut cu nimeni. A fost eliberare, vindecare și o pace profundă pe care nu aș vrea să o pierd. Mulțumesc Isuse, și celor prin care Tu lucrezi în acest proces de vindecare. Clara
Reculegerea mi s-a părut foarte bună, ceva minunat, venit de la Domnul! Mi-a plăcut tot programul, inclusiv muzica, melodiile și versurile lor. [M-a atins] faptul că am putut să scot din mine toată durerea, rușinea, frustrarea și faptul că nu am fost judecată pentru tot ce am făcut și tot ce am mărturisit. …. Mulțumesc Domnului că existați! Anca
Ce va atins cel mai mult în această reculegere? Faptul de a mă ajuta să întru în profunzimea sufletului, să scot la lumină lucruri pe care nu am avut curajul să le privesc în față, pe care le doream să nu fi fost niciodată. Conștientizarea iubirii necondiționate a lui Dumnezeu CHIAR ȘI PENTRU MINE … Iertarea și împăcarea cu bebelușii a adus speranță și bucurie profundă în inimă. Andreea
Reculegerea m-a adus într-adevăr pe drumul credinței și am reușit să fac cea mai bună spovadă din viața mea. Cel mai mult în această reculegere mă bucură faptul că am învățat să nu pierd legătura cu fiul meu și să știu că dacă îl chem el îmi va zâmbi. Ada
Reculegerea Via Rahelei are loc în lumea întreagă. Iată ce spun unele femei despre experiența lor:
Nu am ştiut niciodată ce nu-i în regulă cu mine. Plângeam şi plângeam, mă tăiam şi mă ardeam pe bările aragazului, mă loveam cu pumnii şi mă învineţeam. Eram scăpată de sub control şi dacă cineva mă întreba “Care-i problema ta?” răspundeam cu sinceritate “Nu ştiu!” Simţeam că înnebunesc. Cine mai plânge tot timpul şi se răneşte fără să ştie de ce? Mă simţeam întotdeauna amorţită când îmi venea să mă rănesc. Era ca şi cum durerea mă ajuta să mă trezesc. Mă uram pe mine însămi. Ani buni de consiliere psihologică nu m-au ajutat, anti-depresivele nu m-au ajutat, nimic nu părea să mă ajute. Totul a fost ţinut secret. Numai câteva persoane ştiau de depresia mea extremă, de faptul că mă rănesc şi de avorturile mele.
În cele din urmă, după ani de tortură, i-am spus tatălui meu totul, i-am spus despre avorturi, despre viaţa dezordonată, de medicamentele care le luam ca să trec peste asta, şi de pedepsele pe care mi le administram. M-a şocat dorinţa lui de a mă sprijini. A înţeles de ce am făcut ce am făcut. El a stat alături de mine când i-am spus mamei, şi ea m-a şocat când, în loc să se enerveze pe mine, m-a îmbrăţişat, a plâns şi mi-a spus că şi-ar fi dorit să mă fi putut ajuta în trecut. Acestea au fost reacţii la care nu mă aşteptam.
Dar, depresia şi auto-torturarea nu au încetat. Tatăl meu, care e psiholog, a încercatot ce a putu ca să găsească care e problema cu mine. M-a trimis la şi mai multă consiliere, care nu părea să ajute. Tatăl meu dorea mai mult decât orice să găsească modalitatea prin care să mă poată ajuta. În cele din urmă, la o conferinţă la care a participat, s-a întâlnit cu o doamnă pe nume Dr. Theresa Burke. Ea a vorbit despre persoane pe care le-a întâlnit cu aceleaşi simptome ca ale mele, şi cum nu puteau să descopere care e cauza lor. Theresa a început să conştientizeze că fiecare dintre aceste femei avea undeva în trecut o experienţă a avortului.
Ascultând mai departe, tatăl meu a aflat că ei urmau să ţină o reculegere pentru cei care au făcut avort. Reculegerea ar fi fost o metodă de eliberare de vină şi probabil un mijloc de a te fi simţit mai bine. Când tatăl meu mi-a spus despre reculegere, trebuie să recunosc, m-am gândit, ce sărăcie, o să încerc, dar n-o să se schimbe nimic, aşa cum nimic nu a ajutat până acum. Simţeam asta foarte clar când am sosit la abaţia unde se ţinea reculegerea. Era draguţ, dar tot simţeam că nu o să întoarcă depresia mea. Sâmbătă noaptea, câteva persoane s-au oferit să vină la mine să vorbim şi să se roage pentru mine.
Nu pot descrie ce s-a întâmplat în acea noapte. Pentru prima dată, chiar am putut să-mi imaginez copiii mei în rai cu Dumnezeu, şi cu bunica mea care murise, şi erau cu toţii fericiţi. Ei m-au cufundat în dragostea şi milostivirea lui Dumnezeu. Din aceea noapte, am ştiut că Dumnezeu există şi că nu sunt o persoană rea, şi că deja am fost iertată de Dumnezeu şi de copiii mei. Era copleşitor. În viaţa mea nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva până atunci. Nu pot să aşez pe hârtie, sentimentul minunat de pace şi dragoste pe care l-am simţit în acea noapte. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva până atunci.
MichelleM-am înscris la Via Rahelei crezând că deja am primit toată vindecarea de care aveam nevoie, în experieţele anterioare de vindecare. Plănuiam chiar să mă implic în misiunea de vindecare post-avort şi mă gândeam că mă va ajuta să trec prin această reculegere.
De îndată ce a început reculegerea am simţit harul comuniunii cu surorile mele de reculegere. Am început să ne împărtăşim poveştile noastre de avort sau avorturi cu candoare şi umilinţă. Fiecare parte a weekendului aducea cu sine un nou sentiment de reînnoire şi respect reciproc. Drumul care până atunci a fost atât de singur şi izolat era acum populat cu acelea care deşi mergea pe acelaşi drum mergeau separat.
Diferitele niveluri de vindecare la care am fost atinsă pe durata acestui weekend, im va lua o viaţa să le asimilez. Când reculegerea s-a terminat ne-a fost greu să ne despărţim. Femeile post-avort împărtăşesc o rană comună, şi aceste răni sunt unite în timpul unei reculegeri Via Rahelei.
Nu mai trebuie să mă simt singură, pentru că legăturile care s-au creat în acel weekend vor dura pentru totdeauna. Îi mulţumesc Theresei şi lui Kevin pentru disponibilitatea de a se scufunda în abisurile traumei post avort şi de a ne aduce o cale de vindecare.
Patricia Pulliam in Rockport Texas